Вход на сайт

Просмотр новости

Найдите то, что Вас интересует

Darius Olaru, fără milă după ce a învins-o pe FCSB cu 4-0: „Pe teren nu mai suntem prieteni!”

Дата публикации: 05-07-2026 19:39:49

Darius Olaru a avut un mesaj tranșant după ce a învins-o pe FCSB cu scorul de 4-0. Cum a decurs, de fapt, adaptarea românului la vicecampioana Belgiei, Union Saint Gilloise.

Основное содержимое страницы с новостью.

FCSB a avut parte de un meci de coșmar în stagiul de pregătire din Olanda. Roș-albaștrii au cedat în primul amical, fiind învinși cu 0-4 de Union Saint-Gilloise. Darius Olaru s-a aflat pe teren încă din primul minut, reprezentând, după șase ani și jumătate, o altă formație într-un duel direct cu roș-albaștrii.

Darius Olaru (28 de ani) a avut o prestație excelentă, fiind chiar aproape să contribuie decisiv la un gol contra fostei sale echipe. La scurt timp după fluierul final, mijlocașul s-a arătat încântat de revederea cu foștii săi colegi, însă a ținut să precizeze că relația de prietenie a trecut pe plan secund în momentul în care a pășit pe teren.

„A fost o întâlnire specială, m-am întâlnit cu foștii colegi, cei cu care am stat atât de mult timp. A fost o revedere frumoasă. Pe teren nu mai suntem prieteni. Încercăm fiecare să dăm totul pentru echipa la care suntem și mă bucur că astăzi am făcut o echipă bună și am reușit să câștigăm”, a declarat Darius Olaru, potrivit Sport.ro.

Cum s-a adaptat Darius Olaru în Belgia

În continuare, mijlocașul a transmis că a fost foarte bine primit de către noii săi colegi. Union Saint-Gilloise este vicecampioana Belgiei și va evolua în turul 3 preliminar UEFA Champions League, iar Darius Olaru a recunoscut că ar fi un vis să se califice în faza principală a celei mai importante competiții continentale.

„Pentru mine este prima experiență în afara țării. Colegii m-au primit foarte bine, m-au integrat foarte bine în grupul lor. Mă bucur să fac parte în această echipă. La primul amical am jucat cu o echipă mai slab cotată decât noi. Încercăm să ne ridicăm nivelul de la meci la meci pentru că vom avea un meci foarte greu.

Vom juca în turul 3 preliminar din Champions League, vom avea și Supercupa, deci trebuie să fim pregătiți. Ritmul este cu siguranță mai ridicat aici, simt asta, dar încet, încet mă acomodez și mă ridic la ritmul și intensitatea de aici”, a mai spus mijlocașul.

  • 4,5 milioane de euro este cota lui Darius Olaru
  • 256 de meciuri, 63 de goluri și 45 de pase decisive a adunat mijlocașul la FCSB

Схожие новости

#Наименование новостиТональностьИнформативностьДата публикации
1Darius Olaru, poreclă de zile mari după ce a umilit FCSB! Belgienii sunt încântați de transferul românului5606-07-2026
2Explicațiile lui Mihai Stoica după Royale Union Saint-Gilloise – FCSB 4-0: „Nu mă îngrijorează absolut nimic!”0505-07-2026
3Darius Olaru, prestație excelentă sub privirile celor 2.000 de români care au venit sa o vadă pe FCSB. Faza care demonstrează că e deja un lider la Saint-Gilloise. Video7605-07-2026
4Încă o plecare de la FCSB! Mihai Stoica a confirmat despărțirea: ”Negocierile s-au finalizat”. Update-3610-07-2026
5FCSB – Al Jazira 1-0, în ultimul amical al ”roș-albaștrilor” din Olanda! Tavi Popescu, eurogol în fața echipei lui Cosmin Olăroiu5508-07-2026
6Denis Drăguș, la FCSB! Se face transferul anului! Reacția lui Gigi Becali: „Am aflat de la Fanatik!”. Update exclusiv5713-07-2026
7Mihai Stoica, mesaj dur pentru Universitatea Craiova: „FCSB e favorită la titlu, nu ei!”-3413-07-2026
8Alertă la FCSB! S-a accidentat și poate rata starul campionatului: „Am fost ghinionist”-2610-07-2026
9FCSB își ia mijlocaș de la Dinamo! Gigi Becali îl vrea pe fotbalistul lăudat de Meme Stoica5705-07-2026
10El este jucătorul de la FCSB care e cel mai bun negociator. Și Gigi Becali trage din greu cu el. „E omul dracu, face avere”2406-07-2026

Классификация: Спорт. Схожих патентов: 0. Схожих новостей: 10. Тональность: 2. Информативность: 6. Источник: www.fanatik.ro.