Simona Halep (34 de ani) se pregătește de meciul oficial de retragere din tenis. Înainte de marele eveniment, dubla campioană de Grand Slam a fost omagiată la Cluj-Napoca.
Retrasă din activitate din februarie 2025, Simona Halep va avea parte la ediția din acest an a Sports Festival de un eveniment care să marcheze finalul unei cariere fabuloase. Până atunci, ea a fost omagiată la Cluj-Napoca.
Fostul lider al clasamentului WTA a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, în cadrul evenimentului ”Curajul de a continua”.
”Vă mulțumesc și sunt onorată de titlul de cetățean de onoare. Clujul a fost acasă pentru mine, după cum știm cu toții. De 10 ani vin aici cu sufletul deschis și am fost primită călduros de fiecare dată. Toate întâmplările importante din cariera mea în țară au fost aici. Vreau să vă mulțumesc pentru tot.
Meciul de retragere este o desprindere emoțională de ceea ce am făcut toată viața și mă bucur tare mult că are loc aici, alături de atâtea suflete frumoase, care m-au sprijinit mereu. M-ați copleșit cu tot ce ați spus despre mine. Mulțumesc mult”, a declarat Simona Halep, la acest eveniment festiv.
Consiliul Local Cluj-Napoca a votat în unanimitate conferirea titlului de Cetățean de Onoare pentru Simona Halep, iar sportiva a fost omagiată cu ajutorul unui filmuleț care a rulat pe un ecran amplasat în sală.
”Rar avem o astfel de oportunitate, noi, ca oraș, să putem celebra o asemenea personalitate. De peste zece ani Simona Halep este parte și a identității Clujului, a identității noastre sportive.
Ne-ai ajutat să facem din Cluj un loc la care se uită întreg mapamondul. Omul Simona Halep inspiră generații de tineri și va inspira zeci de generații de români”, a spus și Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca.
Deși nu a mai jucat niciun meci în circuitul WTA după apariția de la ediția din 2025 a Transylvania Open, Simona Halep, care se află într-o relație cu un om de afaceri, își va încheia oficial cariera abia în weekend, cu ocazia meciului de retragere organizat la Sports Festival 2026.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 iunie, de la ora 17:00, la BTarena din Cluj-Napoca. Momentul va fi marcat de o partidă la care vor mai participa Elina Svitolina, Gael Monfils și Andrei Pavel. De asemenea, nu va lipsi nici Darren Cahill, celebrul antrenor australian care a lucrat cu Halep.