Cristi Chivu (45 de ani) a acordat un interviu amplu în presa italiană, în care a vorbit despre momentele dificile din carieră, despre trofeele cucerite cu Inter Milano, despre rolul de tată și cel de antrenor, despre obiectivul îndrăzneț stabilit pentru acest sezon, dar și despre legătura puternică pe care o păstrează cu echipa națională a României. Fostul internațional a subliniat că, în ciuda succeselor obținute în Serie A și în Europa, „gândul lui a rămas mereu la națională”. Vezi toate detaliile pe FANATIK.

În interviul acordat în Italia, Cristi Chivu a vorbit cu emoție despre perioada în care a evoluat la Inter Milano, descriind atmosfera din vestiar ca fiind una extrem de specială și greu de egalat. Fostul internațional a explicat că echipa din acei ani era extrem de unită, iar presiunea uriașă era transformată în motivație. „La Inter am trăit ceva ce nu se va mai repeta. Era o atmosferă incredibilă, un grup cum rar întâlnești în fotbal”, a spus Chivu, rememorând anii în care formația nerazzurra domina Italia și Europa.

Fostul fundaș și actualul antrenor al grupării de pe Giuseppe Meazza a vorbit și despre momentele dificile de pe vremea în care era fotbalist, în special despre accidentările grave care i-au pus în pericol cariera. „Au fost perioade complicate, dar clubul și colegii m-au ajutat enorm. Fără sprijinul lor, revenirea ar fi fost imposibilă”, a mărturisit el. De asemenea, Chivu a subliniat că trofeele cucerite cu Inter, inclusiv cele din sezonul istoric al triplei (2009/2010), reprezintă vârful carierei sale. „Câștigarea Champions League rămâne cel mai important moment din cariera mea”, a transmis fostul internațional.

Referindu-se la triumful istoric din 2010, atunci când Interul lui Jose Mourinho a cucerit „tripla” (Serie A, Coppa Italia și Liga Campionilor), Chivu a dezvăluit că nu a apucat să se bucure pe deplin de acel succes. Motivul? Echipa națională a României: „Câștigarea Ligii Campionilor este un sentiment de nedescris, este visul oricărui fotbalist. Discutăm despre o competiție de o anvergură imensă, a cărei grandoare o simți la fiecare pas. Există o discrepanță majoră între o confruntare de campionat și un duel european.

Totuși, în ciuda acelei victorii uriașe, gândul meu a rămas mereu la echipa națională, simțind din plin responsabilitatea. Purtam banderola de căpitan și nu doream sub nicio formă să pară că succesul mi s-a urcat la cap. Cu toate că selecționerul (n.r – Răzvan Lucescu la acea vreme) îmi oferise câteva zile libere suplimentare, am refuzat categoric: ‘Nu, sunt căpitanul echipei și trebuie să mă prezint la lot la fel că oricare alt coleg’”.

„Tatăl meu mă trimitea acasă cu tramvaiul după antrenamente. Cred că acesta a fost modul lui de a-mi insufla anumite valori. Privind acum în urmă, sunt absolut convins că acele momente m-au ajutat foarte mult, deoarece am învățat să mă descurc singur, pe cont propriu. Dimineața mergeam la școală, luam transportul în comun pentru a ajunge la timp la pregătire și apoi trebuia să revin la cursuri. Chiar dacă avea mașină, nu s-a oferit niciodată să mă ducă el mai repede (n.r – tatăl său). Deși uneori întârziam, trebuia să găsesc singur soluții pentru a respecta programul și înțelegerile făcute cu el”, a relatat tehnicianul român.

Ulterior, întrebat dacă este mai dificil să fii un tată bun sau un antrenor de succes, tehnicianul lui Inter a spus ferm: „Fără îndoială, este mult mai greu să fii tată, deoarece responsabilitatea este imensă. Totuși, nu e deloc ușor să faci comparații, fiindcă îmi tratez jucătorii ca și cum ar fi copiii mei. Desigur, există o diferență mare: ei sunt băieți, iar eu am două fete, așa că abordarea se schimbă puțin.

Cu fetele mele am încercat întotdeauna să transmit niște valori corecte și să le ofer criticile constructive de care un adolescent are nevoie. Am procedat la fel încă de la începuturile mele ca antrenor la U14. Aveam în față băieți de 13 ani care visau să devină fotbaliști profesioniști, dar la acea vârstă jocul și dezvoltarea armonioasă rămân o prioritate”.