”În numele demnității inalienabile a persoanei umane, ispita de a lua viața cuiva cu pretextul unei false compasiuni trebuie respinsă cu fermitate. Este imposibil să considerăm normal faptul de a lua viața cuiva. Ceea ce este legal nu este în mod necesar moral”: a spus Leon al XIV-lea la întâlnirea din cursul după-amiezii de duminică, 27 septembrie a.c., cu bolnavii și voluntarii de la Lourdes, în contextul călătoriei sale apostolice în Franța.
Mai multe
”În numele demnității inalienabile a persoanei umane, ispita de a lua viața cuiva cu pretextul unei false compasiuni trebuie respinsă cu fermitate. Este imposibil să considerăm normal faptul de a lua viața cuiva. Ceea ce este legal nu este în mod necesar moral”: a spus Leon al XIV-lea la întâlnirea din cursul după-amiezii de duminică, 27 septembrie a.c., cu bolnavii și voluntarii de la Lourdes, în contextul călătoriei sale apostolice în Franța.
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
27 septembrie 2026 – Vatican News. ”Aici, fragilitatea nu este ascunsă, dar devine locul unei întâlniri sacre”, a spus papa Leon al XIV-lea la întâlnirea cu bolnavii și voluntarii pe care a avut-o în cursul după-amiezii de duminică, 27 septembrie a.c., la Centrul de Primire Notre-Dame din Lourdes cu ocazia călătoriei sale apostolice de patru zile în Franța.
Remarcând că tema pastorală a sanctuarului pentru anul curent preia cuvintele salutării îngerești – ”Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine” (Luca 1,28), papa a spus că aceasta pune în lumină ”smerenia și generozitatea unei tinere care îi permit lui Dumnezeu să îndeplinească lucrarea sa de mântuire. Maria nu L-a ținut pentru sine pe Domnul, dar l-a oferit lumii întregi, spunând prin aceasta fiecăruia dintre noi: Domnul este cu tine. Acest adevăr este fundamentul demnității noastre de persoane”.
”Într-o epocă în care unele societăți tind să-și întoarcă privirea ori să-și închidă ochii în fața demnității vieții umane”, a observat Leon al XIV-lea preluând cuvintele sfântului Ioan Paul al II-lea, «este urgent a cultiva în noi și în ceilalți o privire contemplativă [...]. Este privirea celui care vede viața în profunzimea ei, captându-i dimensiunile de gratuitate și frumusețe, de provocare la libertate și la responsabilitate. Este privirea celui care nu pretinde să pună stăpânire asupra realității, dar o primește ca pe un dar, descoperind în orice realitate oglindirea Creatorului și în orice persoană chipul său cel viu» (scrisoarea enciclică Evangelium vitae, 83).
”Persoana umană”, a subliniat Leon al XIV-lea, ”este demnă prin simplul fapt că există și că are ca scop veșnicia. Demnitatea ei nu se măsoară și nu se discută. Știu că pentru unii dintre voi, din cauza unor patologii speciale și a unor suferințe uneori teribile, orizontul poate să apară închis, nesigur, fără o cale de ieșire. Dar nici o lege a omului nu trebuie să vă facă să pierdeți certitudinea demnității voastre. Dimpotrivă, chiar în numele acestei demnități inalienabile a persoanei umane, ispita de a lua viața cu pretextul unei false compasiuni trebuie respinsă cu fermitate. Este imposibil să considerăm normal faptul de a lua viața cuiva. Ceea ce este legal nu este în mod necesar moral”.
”Aici, la Lourdes, oraș al bolnavilor și al speranței, îndemn toată comunitatea lucrătorilor sanitari să-și aducă aminte de semnificația profundă a propriei vocații: să aibă grijă de o persoană care suferă, nu să o elimine. Da, dragi prieteni, fiți slujitori pasionați ai vieții! Nimeni, niciodată, nu are dreptul ca «pe baza unor algoritmi de laborator, să decidă cu privire la un anumit embrion ori la o anumită persoană vârstnică! Medicina nu va putea să devină niciodată serva morții programate» (Discurs către membrii Fundației ”Jérôme Lejeune”, 22 iunie 2026)”.
”Dragi frați și surori bolnavi, țin să vă spun că nu sunteți o povară, voi sunteți inima pulsantă a umanității noastre și un tezaur prețios pentru Biserică. Însoțesc cu rugăciunea mea încercările prin care treceți. Gândul meu se îndreaptă către toți cei care nu pot să fie aici și care, de acasă ori din camera unui spital, sunt uniți la întâlnirea noastră. Vă încredințez pe toți iubirii materne a Maicii Domnului, cerându-i să vă aducă mângâierile Fiului său Isus”.
Papa a mers apoi la etajul V al Centrului de primire pentru a saluta lucrătorii și voluntarii care îi ajută pe bolnavii de la Lourdes, papa le-a spus că ei sunt ”mijloacele pe care Dumnezeu le folosește pentru a realiza reînnoirea speranței. Primul miracol de la Lourdes nu este, pentru cei bolnavi, faptul că ei vă întâlnesc, că fac experiența generozității, devotamentului și proximității voastre? Mărturia de credință și iubire pe care le-o dăruiți este de neînlocuit în parcursul lor spiritual și vă mulțumesc pentru aceasta”. ”Sunt sigur”, a reluat papa, ”că după ce vă îndepliniți serviciul, veți pleca diferiți de la Lourdes. Vă invit să împărțiți și să propuneți în jurul vostru această experiență unică, mai ales celor tineri, pentru a-i face să descopere bucuria dăruirii de sine și a slujirii în numele lui Isus”.
27 septembrie 2026, 19:04