Reacția întregului grup de suporteri ai Craiovei e foarte importantă acum, după eșecul cu FC Argeș. Dacă vom fi împotriva alor noștri, am putea să ne producem singuri picajul. Dacă vom fi alături de ei, am putea redeveni acea forță de netrecut care știm că putem fi.

Universitatea Craiova nu a avut niciodată un xG atât de mare contra Piteștiului, de când se măsoară acest stat. Expected Goals de aproape 3, cu FC Argeș, înseamnă că, în conformitate cu ocaziile create pe parcursul meciului, trebuia să marcăm cam de trei ori. Nu am făcut-o nici măcar o dată, iar frustrarea e firească.

Doar frustrare? Pentru suporterii înrăiți, e și durere, pe alocuri provenită din neputință. Nu o putem băga noi în poartă, din tribune, dacă nici măcar un Baiaram într-o seară altfel foarte bună nu a reușit.

Oamenii reacționează diferit când îi doare. Unii oftează și o simt, alții se ambiționează, mai sunt care se încruntă sau scrâșnesc din dinți și, în fine, unii care se înfurie. Această ultimă reacție e periculoasă și devastatoare pentru grup. Te poate duce în spirale descendente periculoase, cum a fost chiar cazul nostru, undeva în toamna trecută.

Furia este o emoție care te ajută într-un singur context: în timpul unui conflict. Dacă ești atacat de cineva sau dacă vrei să ataci, dacă te bați, să zicem, furia e avantajoasă. Se subînțelege, este avantajoasă doar când o simți împotriva unui inamic și o pui în spatele agresivității. Când o simți împotriva alor tăi, însă, furia este distructivă.

Cum ar trebui să reacționeze un copil ca David Matei la furie direcționată către el? Ar putea să se apere, adică să sară la bătaie, dar asta ar fi cel mai rău pentru el. Baiaram a pățit-o pe pielea lui, după un meci cu Dinamo, și a fost pedepsit aspru. Sau ar putea să se descurajeze pur și simplu.

Când vezi mulțimi furioase pe tine, frica este un răspuns firesc, aproape automat. O mulțime furioasă e un pericol real, iar la pericole organismele reacționează, o știm din psihologie, cu „fight, flight sau freeze”. Adică luptând, fugind de atacatori sau înghețând. De ce am vrea să le producem una dintre aceste reacții jucătorilor noștri? De ce am vrea să se ascundă, să înghețe, să se teamă? Cum îi poate face asta să joace mai bine?

Dacă furia e emoție asociativă, consolarea și încurajarea după eșecuri în grup sunt emoții asociative și folositoare. Cum a zis Coelho după meci? Nici măcar nu era atât de complicat, trebuia doar să fie un părinte bun, ceea ce a arătat în atâtea rânduri că știe să fie: „Sunt foarte mândru de jucătorii mei. Rezultatul este slab, evident, dar jucătorii și-au dat viața pe teren și și-au creat multe ocazii, merită felicitările mele.”

Ce bine ar fi să răspundem pozitiv la apelul lui! Dacă strângem rândurile acum, data viitoare va fi cu siguranță mai bine. Dacă ne îmbărbătăm și consolăm în privat sau chiar pe internet, în situațiile dificile, grupul va progresa. Doar revenind împreună putem redeveni forța care a dominat România anul trecut.

Nu e ceva ce n-am mai făcut, cu atât mai puțin ceva ce nu știm să facem. Oltenii sunt imbatabili atunci când se unesc împotriva „dușmanului”, știe asta oricine a jucat pe un Oblemenco plin și 100% în spatele echipei. Dacă știm să reacționăm potrivit acum, am putea avea iarăși o toamnă europeană fascinantă și un sezon intern care să ne facă fericiți.