Fostul mare fotbalist Dumitru ”Mitică” Marcu a murit la vârsta de 76 de ani. Jucător important pentru Steaua și Universitatea Craiova, el se confrunta de mai mult timp cu probleme medicale.
O veste tragică a lovit fotbalul din România. Fostul internațional Dumitru ”Mitică” Marcu a murit în ziua în care fosta sa echipă, Universitatea Craiova, va întâlni pe KuPS, în manșa secundă a turului 3 preliminar al Europa League.
Vestea tragică a fost anunțată de Aurel Țicleanu, fostul său coechipier de la Universitatea Craiova. ”În dimineața aceasta am primit o veste tristă, foarte tristă, s-a stins din viață marele fotbalist Mitică Marcu!
Era născut în Drăghiceni (Olt), la data de 9 Aprilie și a fost mare, foarte mare! Pentru mine a fost cea mai bună extremă stânga din fotbalul românesc! Bunul Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!”, a scris Țicleanu, pe contul de Facebook.
La Craiova, Marcu a jucat timp de opt sezoane, în perioada 1972-1980, și a adunat peste 200 de meciuri, câștigând de două ori titlul, în 1974 și 1980. În palmaresul său se găsește și Cupa României, cucerită în 1971, cu Steaua București, și în 1977 și 1978, în tricoul Universității Craiova.
În cariera sa a mai evoluat la formațiile Mecanică Fină București și Gloria Buzău. Dumitru Marcu a îmbrăcat de 16 ori tricoul echipei naționale a României și a marcat trei goluri.
Mitică Marcu, plâns de foștii colegiContactați de FANATIK, foștii săi coechipieri de la Steaua, Iosif Vigu, Tudore Stoica și Gabi Balint au deplâns trecerea în neființă a lui Mitică Marcu. Cu toții au avut numai cuvinte frumoase despre colegul lor.
”Aoleu! S-a dus și Mitică? Să îi fie țărâna ușoară că a fost un băiat extraordinar. Cum dracu s-a dus și el că a dus viață sportivă. De două ori a fost la noi la Steaua. Un atacant foarte bun, se ducea linie ca Troi în față. Nu prea se sincroniza cu el. Am mai rămas puțini din generația asta din anii ’70 de la Steaua.
Nu știu cum are numai 20 și ceva de meciuri la Steaua. A fost mare greșeală că nu l-au ținut la Steaua. Cred că era antrenor Ștefan Kovacs cu Onisie. Mitică ne aducea zaibăr și praz de la Drăgănești. El nu le avea însă cu șprițul, era foarte echilibrat”, a declarat Vigu.
”Mi-e foarte greu să vorbesc în astfel de momente. Dumnezeu să-l odihnească. L-am cunoscut destul de bine. Condoleanțe familiei și chiar îmi pare rău. Am jucat în două perioade cu el. Un jucător foarte bun pentru că altfel nu ajungea la Steaua și nu juca nici la Craiova.
E greu să vii din provincie la Steaua și nu toată lumea se adaptează, poate de-asta nu a jucat mai mult. Era un stângaci foarte tehnic și rapid. Un jucător foarte bun și un om deosebit, care glumea, o persoană veselă. Nu mai vreau să vorbesc. M-a afectat vestea pe care mi-ați dat-o”, a afirmat Stoica.
”A avut o perioadă scurtă când eram eu la Steaua, dar el a jucat mai mult la Craiova. A stat doar un an. Era un om foarte liniștit și respectuos, vorbea puțin, era o persoană deosebită și se vedea pe el. Adică nu făcea parte din grupul celor mai vocali. Era mult mai mare ca mine ca vârstă. Dumnezeu să-l ierte!”, a spus și Balint, în exclusivitate pentru FANATIK.
Decizia LPF după moartea lui Dumitru MarcuLa scurt timp după apariția teribilei vești a morții lui Dumitru ”Mitică” Marcu, LPF a decis să-l onoreze pe fostul mare fotbalist, Astfel, la toate meciurile care se vor juca în weekend, în etapa a 5-a a SuperLigii, se va ține un moment de reculegere.
”Liga Profesionistă de Fotbal, personal președintele Gino Iorgulescu, transmit condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace! În semn de omagiu, Liga Profesionistă de Fotbal a decis ca toate partidele etapei a 5-a din Superliga României să fie precedate de un moment de reculegere în memoria marelui dispărut!”, este mesajul LPF.